- 462 views
La Casa Olimpică din București, președintele Federației Române de Teqball, Teodor Luca, a avut o întâlnire cu președintele COSR, Mihai Covaliu și George Boroi, secretarul general al COSR.
Discuțiile purtate au vizat proiectele pe care FRTEQ le va derula în 2024, ca o continuare a excelentelor rezultate obținute în 2023, de teqball-ul românesc:
- 2 medalii de aur la Jocurile Europene Cracovia Malopolska (Kinga Barabási – simplu feminin și Apor Györgydeák – simplu masculin)
- Medalie de argint la Campionatul Mondial de Teqball (Apor Györgydeák – simplu masculin)
- Medalie de argint la Jocurile Europene Malopolska (dublu feminin / Kinga Barabási și Katalin Dako)
- Medalie de bronz la Campionatul Mondial de Teqball (Kinga Barabási – simplu feminin)
- Locul 4 la Jocurile Europene Cracovia Malopolska (dublu masculin)
- Două locuri 4 la Campionatele Europene U19 de Teqball Senec (Slovacia)
Pentru 2024, proiectele FRTEQ includ organizarea unor evenimente oficiale și de promovare, cu participarea celor mai buni jucători ai lumii, dar și ai ambasadorilor Teqball, la nivel mondial. În acest sens, sunt purtate discuții cu reprezentanții Federației Internaționale de Teqball și cu parteneri, pentru găzduirea unei etape din European Teqball Tour 2024 și poate chiar a unei ediții de Campionat European.
Toate detaliile vor fi date publicității, în momentul în care vor fi semnate toate contractele privind organizarea acestor eveniment.
Federația Română de Teqball dorește să ureze Sărbători fericite, tuturor sportivilor, oficialilor și partenerilor și un zn 2024 plin de realizări!