- 722 views
Federația Internațională de Teqball (FITEQ) a dat publicității clasamentul general al punctelor obținute după disputarea a două turnee de calificare pentru proba de Teqball, de la Jocurile Europene, ediția 2023, Cracovia, Polonia.
România se situează pe poziția a II-a, cu 35152 de puncte, după Ungaria. Pe poziția a III-a a clasamentului provizoriu se află Serbia cu 24852 de puncte.
Punctele din acest clasament au fost acumulate după cele două etape de European Teqball Tour, desfășurate la Budapesta (29 septembrie - 2 octombrie 2022) și Skopje (26-29 ianuarie 2023).
Pentru stabilirea clasamentului final al țărilor calificate se vor mai lua în calcul și următoarele două etape din European Teqball Tour, Madrid (16-19 martie) și Podgorica (29-31 martie).
Conform regulamentului FITEQ, după disputarea celor patru etape de de calificare, va fi stabilit clasamentul final, primele 15 țări din Europa obținând calificarea la proba de teqball de la Jocurile Europene, Cracovia 2023.
Ca urmare a rezultatelor de până acum, putem spune că România a obținut deja biletele pentru prestigioasa competiție europeană.
Naționala României va fi formată din 4 jucători (2 băieți și 2 fete), care vor participa la cele 5 probe ale competiției: simplu masculin, simplu feminin, dublu masculin, dublu feminin și dublu mixt.
Jocurile Europene de la Cracovia se vor desfășura în perioada 21 iunie - 2 iulie, probele din cadrul competiției de Teqball fiind programate în perioada 28 iunie - 1 iulie